Site Search


CEAHLAUL – un domn al muntilor Moldovei
pagina realizata dupa un material trimis de Dragosr



Masivul Ceahlau se gaseste în grupa centrala a Carpatilor Orientali si este cea mai reprezentativa unitate montana din grupa. Acest masiv este înconjurat de vai adânci care îl si delimiteaza.

Ceahlaul este despartit de restul muntilor din apropiere (Muntii Bistritei- N, Stânisoarei- E, Tarcaului- S) de catre Bistricioara (N), Lacul Izvorul Muntelui (E) si Bicazul (S).

Despre Masivul Ceahlau exista multe legende si mituri, legând acest munte de istoria veacurilor trecute.

Ceahlaul are un relief pitoresc, cascadele, stâncariile si punctele de belvedere atragând anual foarte multi turisti.

Formatiunea de roci sedimentare de care apartin formatiunile în care este sculptat muntele, este flisul. În componenta acestuia se gasesc roci ca: marno-clacare, conglomerate, argile si gresii, cele mai importante fiind conglomeratele, care au straturi de grosimi pâna la 500 m si o întinsa zona de platou. De aici se înalta vârfuri ca: Ocolasul Mare(1907m) si Toaca (1904 m). Acest platou se termina cu abrupturi puternice, pe unul dintre acestia formându-se Cascada Duruitoarea (26 m-înaltime).

De prezenta conglomeratelor este legata si aparitia reliefului ruiniform, specific Ceahlaului. Astfel, întâlnim peste tot grupuri de stânci spectaculoase (Piatra Sura, Detunatele), turnuri si stânci izolate (Stânca Dochiei, Turnul Sihastrului, Acele Caprei), abrupturi impresionante (abruptul Ocolasului Mic) si stânci cu forme ciudate (Caciula Dorobantului, Piatra Lacrimata).

Întâlnim de asemenea, si multe pesteri (Grota lui Savu, Pestera cu gheata), chei si cascade (Stanila) si vârfuri cu privelsti deosebite (Toaca, Piatra Sura). Exista si multe posibilitati de agrement: barajul si lacul Izvorul Muntelui, statiunea Durau, monumente istorice si de arhitectura (Palatul Cnejilor, manastirea Durau, bisericile din lemn din Ceahlau, Bistricioara si Bicaz).

Aceasta a fost o simpla descriere a locului, însa numai daca merge la fata locului omul îsi poate da seama de adevarata maretie a Ceahlaului.

Bibliografie: Terra Magazin


1 user online
Useri autentificati: