Site Search


Enigmele megalitilor de la Stonehenge
pagina a fost realizata dupa un material trimis de Ana_ay2



Ansamblul megalitic de la Stonehenge, situat in campia Salisbury, la circa 130 km de Londra, reprezinta unul dintre cele mai frumoase locuri preistorice din lume si totodata unul dintre cele mai misterioase. Nimeni nu stie exact cum au ajuns pietrele acolo si nici la ce au folosit. Stonehenge devine si mai misteriao daca bine cunoscutului cerc de pietre mari, verticale, i se adauga descoperirile mai recente – o fortificetie circulara si un inel ciudat de gropi umpute. La fel de misterios este si modul in care a fost construit Stonehenge. Pietrele verticale si cele orizontale, prin care sunt unite, arata ca sic umm ar fi facute din lemn de catre un templar. In mod cert, pentru oamenii din neolitic, care traiau in Campia Salisbury, ar fi fost mai normal sa foloseasca la constructie lemnul, care se gasea din abundenta, decat piatra, un material rar pe plan local. Si apoi, care este semnificatia tuturor aliniamentelor astronomice descoperite la Stonehenge? A fost momumentul, dupa cum au spus unii cercetatori, chiar un “computer” sofisticat al epocii pietrei cu care se preziceau datele eclipselor? Sau astronomia lui Stonehenge are un sens mai pamantean?
Cea mai potrivita de a raspunde la aceste intrebari este abordarea cronologica, recapituland ceea ce se stie despre istoria enigmatului Stonehenge. Caci monumental nu a fost construit dintr-o data, ci treptat, si fiecare stadium din evolutia san e poate spune cate ceva.


Prima si cea mai importanta etapa a ansamblului de la Stonenhenge era o constructie mare si rotunda, din lemn, inconjurata de un sant circular. Ramasitele acestei fortificatii, construite intre 3200 si 2700 i.Hr., sunt inca vizibile, in ciuda eroziunilor. Se estimeaza ca ridicatura avea aproximativ 2 m inaltime, 6 m latime si un diametru de circa 98 m. Constructia de lemn din centru este insa mai greu de descries, pentru ca s-a pastrat prea putin din ea. Gropile stalpilor care au ramas sugereaza ca aceasta a fost cam de 30 m in diagonala si ca probabil avea un acoperis din paie. Inca de pe atunci, aliniamentul acestui prim Stonehenge este semnificativ: intrarea principala e indreptata spre sud. Dar destinatia principala a celebrului Stonehenge, la acea data, are mai putin de-a face cu observarea cerului si mai mult cu ingroparea mortilor. Constructia centrala era probabil o capele funerara, in care erau depozitate trupurile inainte de incinerare sau ingroparea lor. La o anumita data, intre 2700 si 2200 i.Hr., au fost sapate cele 56 de gropi, intr-un cerc din interiorul fortificatiei. Sunt asa-numitele “gropi Aubrey”, dupa numele certatatorului de antichitati, John Aubrey, cel care le-a si descoperit. Multe deintre ele contin ramasite umane, dar arheologii au dovedit ca gropile au fost sapate cu mult inainte ca cenusa rezultata, ca urmare a incinerarilor, sa fi fost ingropata cu ele. Nu este, asadar, exclus ca gropile sa fi fost facute cu alt scop.

Piatra de temelie a computerelor?
In anii ’60, astronomul Gerald Hawkins a avansat ipoteza ca seria de gropi de la Stonehenge era un fel de “calculator’ al apocii de piatra, destinat prezicerii eclipselor de Luna. El a observat ca datele eclipselor pot fi prezise daca saase dintre pietre sunt asezate, intr-un mod anume, pe sase dintre aceste gropi, si apoi miscate in jurul cercului in cate o groapa pe an.Toata problema este de a stii daca acesta a fost si modul de gandire al contructorilor de la Stonehenge. Elementul essential este numarul 56, iar sistemul nu este valabil pentru un alt numar de gropi. Mai mult, nici un alt monument neolitic nu prezinta un inel de 56 de pietre sau de gropi. Cel mai senificativ dintre aliniamentele astronomice de la Stonehenge este cel care confirma faptul ca intr-o zi de vara Soarele rasare aproximativ deasupra pietrei numite Heel Stone. Totusi la ce au folosit gropile Aubrey? Explicatia cea mai probabila este ca aceste gropi serveau la desfasurarea unor ceremonii in timpul carora aveau loc si o serie de libatii rituale.
Ca act ritual, libatia consta in gustarea si apoi varsarea unei cupe pline cu vin, lapte, etc., ca un omagiu adus divinitatii sau celor disparuti. Gropile ar fi fost apoi sigilate cu calcarul din zona, pentru a marca astfel locul savarsirii acestui omagiu.

Modul de contructie – o enigma
Chiar din momentul in care sunt private, celebrele pietre lasa impresia unui incredibil effort de constructie. Pe de o perte, ele au fost construite din stanci de dolerit albastru, grele de 80 de tone, un material excelent pentru confectionarea securilor de lupta, extras din colina Prescelly Hills, din Pembrokshire, aflata cam la doua sute de kilometri departare (ceva mai tarziu, doleritul fiind folosit la cofectionarea pivotilor), iar pe de alta parte, din 81 de bolovani, fiecare cu o greutate de 50 de tone, din granit dur, desprinsi din stanca aflata la o departare de 35 de kilometric de Stonehenge., la Malborough. 30 dintre acesti bolovani au fost apoi ridicati vertical, ceilalti fiind prelucrati in forma de plansee de piatra.
Nu putem sa nu ne intrebam cum anume a fost efectuata transportarea lor de la cariere, de acum identificate, pana la locul constructiei. Pe timpul vacantei din 1954, profesorul arheolog Atkinson, impreuna cu studentii sai, a reusit sa reconstituie, cu mare truda si cu mijloacele presupuse a fi fost la dispozitia oamenilor culturii vaselor in forma de clopot si totodata creatorii constructiei gigantice de la Stonehenge, transportarea unui astfel de bolovan, de numai sase tone inse. Lucrarile au durat cateva luni, nemaipunand la socoteala timpul afectat pregatirii plutelor, pe care a fost deplasat pe o anumita portiune a traseului, operatiune lasata in seama specialistilor. Totusi tinerii entuziasti nu si-au mai incercat puterile si cu blocurile de 50 de tone...
Oamenii oranduirii tribale, care au ridicat aceste constructii megalitice, traiau in comunitati relative mici, limitate numeric de posibilitatile de obtinere a hranei: vanatoarea, culesul si pastoritul. De unde, atunci, acele forte umane necesre construirii unor opera atat de grandioase? De unde sutele de barbate voinici, capabili sa miste din loc blocurile de la Stonehenge? Din cooperarea dintre triburi? Putin probabil, pentru ca interesele tribului de la Stonehenge erau limitate la obtinerea materiei prime pentru confectionarea securilor destinate exportului, de pe urma caruia bneficia doar populatia din zona (dupa dimensiunile tarcului de animale, nu prea intinsa), inmormantarea unei capetenii, indiferente neamurilor straine, sau organizarea unei sarbatori fara participarea unui public larg. Sclavul era pe atunci un lux inutil si o greutate in plus, prizonierii erau folositi in modul cel mai economic – la prepararea hranei.
Sa li se fi permis celor mai puternici barbate ai tribului sa se consacre ridicarii megalitilor sis a lase vanatoarea si celelalte munci in spinarea batranilor si femeilor? Atunci nivelul de viata al tribului ar fi scazut in mod catrastofal.

Stonehenge – centrul Universului?
Astazi au mai ramas in picioare doar aproximativ jumatate dintre pietrele originale si imaginea locului e foarte diferita de cea de la inceputuri. In 1650 d.Hr. Stonehenge era un loc intunecat, o padure de pietre care aruncau umbre una asupra alteia. Stand in centru, era greu sa vezi mai mult decat niste mici fragmente ale peisajului inconjurator. Cum isi indeplinea atunci Stonehenge rolul de observator al Soarelui si stelelor? Momentul précis si pozitia unui rasarit de Soare depend de locul unde stai si chiar de modul cum iti tii capul. Dar toate aceste indoieli firesti ale unui om din zilele noastre dispar ca prin farmec daca, intr-o dimineata de vara, esti martor la aparitia Soarelui peste Heel Stone, mai ales la punctual culminant al cermoniei, cand axa luminii patrunde in zona umbroasa dintre pietre. Pentru cateva momente, Stonehenge pare sa devina centrul Universului. Intelegi atunci de ce fascinatia sa dureaza in eternitate.


1 user online
Useri autentificati: