Site Search


Despre Platon
pagina realizata de Mirelutza



Bibliografie: P.P.Negulescu -Scrieri inedite Vol 1- Problema cunoasterii
Platon a trait intre anii 427-347 i.d.H. Numele sau adevarat este Aristokeles si este descendent dintr-o familie nobila, primind o educatie aleasa. In tinerete s-a ocupat de poezie si pictura. La varsta de 20 de ani, venind sa participe la un concurs de poezie, l-a intalnit si l-a ascultat pe Socrate. Puternic impresionat de intelepciunea acestuia, Platon devine elevul lui Socrate si nu il mai paraseste pana la moartea acestuia in anul 399.

Zguduit adanc de moartea iubitului sau invatator, Platon pleaca intr-un sir de calatorii.

Se refugiaza o vreme la Megara, unde se bucura de prezenta lui Euclid, un alt elev al mentorului sau. A intreprins, apoi, mai multe calatorii la Siracuza, in Sicilia, in vederea aplicarii acolo a reformelor politice propuse de catre el, prin asa numite constitutii.

Convingerea care l-a insotit toata viata, a fost aceea ca actiunea politica, respectiv deciziile politice drepte, pot fi bazate numai pe o cunoastere profunda, adica pe filosofia autentica. Din aceasta perspectiva, trebuie interpretata maxima sa politica: ori filosofii ar trebui sa fie regi, ori regii sa devina filosofi.

Prima mare calatorie este realizata de catre Platon la varsta de 40 de ani in Italia de Sud. Cu acest prilej i-a cunoscut direct pe unii pitagoreici, precum Archytas din Taren, care preda aici.

Numele scolii sale a provenit de la piata dedicata lui Heros Akademus, aflata in apropiere. Organizarea scolii se aseamana oarecum cu cea a societatilor pitagoreice, fiind bazata pe principiul ierarhiei.

Se pare ca unul dintre obiectivele cele mai importante ale scolii sale, care va functiona aproape 1000 de ani, a fost acela de a contribui la pregatirea politica a celor care urmau sa poarte raspunderea treburilor publice.

Academia lui Platon va functiona pana in anul 529 d. H., cand imparatul Iustinian a emis ordinul de inchidere, nu atat din motive ideologice - cat din dorinta de a-si insusi averea considerabila a acestui asezamant cultural. Momentul inchiderii scolii este considerat a reprezenta linia de separare clara intre platonismul pagan si cel crestin.

Platon intreprinde o a doua mare calatorie in Sicilia la varsta de peste 60 de ani, in timpul domniei lui Dionysos cel Tanar.

Actualul tiran parea sa fie extrem de interesat de filosofie si de introducerea unor reforme politice in statul sau.

Platon a fost deosebit atras de perspectiva de a putea pune in practica teoria sa despre constitutia unui stat ideal. Dar si de aceasta data, desi s-a dedicat cu toata fiinta acestui proiect, actiunea sa a fost sortita esecului, intrucat Platon este suspectat ca pregateste o rasturnare a puterii. Platon intreprinde ultima calatorie in Italia de sud peste 4 ani. Esecul definitiv al proiectului sau de a pune in practica teoria sa despre stat l-a determinat sa se dedice pana la moarte doar treburilor din cadrul Academiei.

Platon s-a stins din viata in anul 347, la varsta de 80 de ani.

Opera lui Platon. Cea mai importanta parte a operei sale o reprezinta celebrele dialoguri, lucrari in care abordarea unei anumite probleme filosofice se realizeaza, de regula, prin dialogul dintre Socrate si diversi cetateni atenieni. Dialogurile sale sunt adevarate capodopere neintrecute prin frumusetea si profunzimea lor. Personajul principal al tuturor dialogurilor este Socrate. Opera lui Platon reprezinta astfel un elogiu adus invatatorului iubit, condamnat pe nedrept si a carui memoriei vrea s-o reabiliteze. Ca si in cazul multor altor filosofi antici (Pitagora, Aristotel), se pare, ca alaturi de opera scrisa a lui Platon, exista si o importanta, parte a gandirii sale care a fost cunoscuta doar de catre discipolii sai. Aceasta parte incomplet cunoscuta a gandirii platoniciene este constituita din interventiile filosofului la cursul Academiei. In scrisoarea a saptea exista urmatorul mesaj: "Nu exista nici o lucrare a mea despre aceasta inca, nici nu va exista, pentru ca ea nu poate fi comunicata prin cuvinte, ca alte invataturi ..." Aristotel, care vorbeste nu numai o data de invataturile nescrise ale lui Platon, a sustinut ideea ca, spre sfarsitul vietii sale, Platon ar fi imbratisat teoria numerelor de la pitagoreici, ceea ce a dus la o asimilare a ideilor (platonice) cu numerele (pitagoreice).

Platon este continuatorul si desavarsitorul conceptiei socratice. Impresionat de descoperirea lui Socrate, Platon o generalizeaza si o reinterpreteaza.

Din cele relatate mai sus observam ca Platon depaseste cu mult pe Socrate. Daca pentru Socrate ideile sunt notiuni, concepte (adica rezultat al activitatii intelectuale), pentru Platon ideile sunt insasi existenta in toata plenitudinea ei.

Teoria ideilor este esenta si punctul culminant al filosofiei platonice. O pregatire a acestei teorii o gasim in dialogul "Tectet".

Ca si Socrate, Platon sustine ca simturile ne dau doar cunostinte relative.

Adevarul poate fi cunoscut doar cu ratiunea.

Un rol important in elaborarea teoriei ideilor a revenit sugestiilor matematicii, asa cum le-a interpretat Platon. Conform invataturii lui, existenta se scindeaza in doua lumi radical deosebite: lumea ideilor si lumea sensibila. Ideile sunt, potrivit acestei ontologii, existente reale. Realitatea, pentru Platon, nu se identifica cu materialitate.

Potrivit celebrei alegorii a pesterii din partea a VII-a a dialogului "Republica", lucrurile sunt umbre palide, inconstiente ale Ideilor, care sunt adevarata realitate. Ideile mereu exista nu devin, iar lucrurile sunt mereu in devenire, dar nu exista niciodata.

Oamenii sunt comparati de el cu niste prizonieri, legati antr-o pestera. Ei nu pot privi inapoi si nu vad lumina Soarelui care lumineaza din spate.

In fata lor, ei vad doar umbrele obiectelor si propria lor umbra, proiectate pe peretii pesterii. Pestera este lumea sensibila, prizonierii sunt oamenii. Simturile ne creaza iluzia ca umbrele, pe care le vedem, sunt unica lume reala. Noi vedem doar lucrurile sensibile, care sunt doar niste umbre ale prototipului etern. Pe calea perceperii noi nu vom ajunge niciodata la cunoasterea lumii inteligibile a esentelor metafizice ale lucrurilor. Zadarnic vom privi, de exemplu, lucrurile frumoase sau faptele virtuase, daca nu ne vom adanci pana la cunoasterea ideii de frumos in sine sau a ideii metafizice de dreptate. Omului ii vine foarte greu sa se desprinda de cunoasterea superficiala a lucrurilor ca umbre si sa se adanceasca pana la cunasterea esentelor. Smuls cu forta din pestera si adus la lumina Soarelui, prizonierul nu este in stare sa vada nimic: lumina al orbeste. Pentru a fi in stare sa cunoasca esentele, prizonierul trebuie mai intai sa-si obisnuiasca ochii, sa vada lumina. O data ce a vazut lumina, ansa, el nu mai doreste sa se intoarca in pestera. El stie deja ca realitatea adevarata nu este cea a umbrelor, a sensibilului, dar aceea care o cunoastem prin inteligenta.

Omul ajunge la cunoasterea ideilor prin mai multe trepte. Prima treapta este opinia. Treapta a doua este cunoasterea logica, superioara primei.

Treapta a treia este cunoasterea intuitiva, care ne aduce la cunoasterea ideilor.

Ideile sunt nu numai temeiul obiectelor lumii, dar si scopul catre care se indreapta sufletul omului. In clipa in care sufletul nostru priveste o forma frumoasa, spune Platon, in el se trezeste reamintirea frumosului original, pe care l-a intuit candva. In sufletul nostru se trezeste atunci o nastolgie de neinvins dupa acel prototip etern. Platon considera ca sufletul omului este rupt din lumea ideilor si de aceea este de origine divina. Si daca un corp material este atras in jos, apoi sufletul, este atras in sus. De aceea sufletul este atras de lumea divinului.

Teoria Ideilor si a participarii, elaborata in dialogurile de maturitate, este supusa unei ample revizuiri autocritice in dialogurile de batranete. Platon paraseste forma initiala rigida a teoriei si incepe a o corecta incepand cu dialogul "Parmenide". Acest dialog contine o ampla critica a teoriei Ideilor, intreprinsa de insusi Platon. El dezvaluie slabiciunile teoriei Ideilor si a participarii, formuleaza argumente impotriva lor, dar fara a se dezice de ele. Dialogul "Parmanide" marcheaza astfel momentul unei adevarate crize in evolutia gandirii platoniciene.

Critica teoriei Ideilor a anceput, deci, inca in timpul vietii lui Platon, dar a fost pe deplin elaborata mai tarziu de catre Aristotel. Cu toate neajunsurile ei teoria Ideilor a ridicat in fata gandirii filosofice probleme de mare insemnatate. Platon a observat ca stiinta este cunoasterea universalului. Cunoasterea ca reamintire se realizeaza dupa Platon, in mai multe Trepte. Cea dintai este opinia sau parerea. Ea este modalitate de cunoastere pe care o ingaduie lumea sensibila. Modalitatea a doua de cunoastere este stiinta. Ea se deosebeste de opinie prin adevarul si certitudinea ei. In "Gorias" Platon afirma ca bun este omul care se afla in posesia virtutii.

Dupa parerea lui exista o singura virtute: stiinta despre Bine. Platon pune etica in legatura cu psihologia prin aceea ca afirma ca celor trei facultati psihice le corespund trei virtuti. Fiecare facultate duce, daca este corect educata, la o virtute cardinala: gandirea la intelepciune , vointa la vitejie si pofta la cumpatare. Cea mai inalta dintre acestea este intelepciunea, care trebuie sa le dirijeze pe celelalte doua. Prin intelepciune se infaptuieste dreptatea. De aceea cea mai inalta virtute e dreptatea. Menirea intelepciunii, vitejiei si a cumpatarii este de a face posibila dreptatea.

Filosofia politica ocupa un loc foarte important in creatia lui Platon. Una din trasaturile caracteristice principale ale conceptiei social - politice a marelui ganditor este legatura lui stransa cu invatatura sa etica. Statul este pentru el asemeni omului, iar omul asemeni statului. De aceea omul pote fi perfect din punct de vedere moral doar intr-un stat bine organizat. Si invers numai niste cetateni cu adevarat culti, bine educati si virtuosi se pot asocia, formand un stat, in care domneste ordinea si legea. Scopul statului este de a crea conditii pentru realizarea dreptatii.

In dialogul "Republica", Platon descrie cum trebuie organizata viata in stat pentru ca aparatorii si conducatorii cetatii sa nu fie ispititi de uzurparea puterii. Au importanta doar cele doua clase superioare: clasa conducatorilor si cea a gardienilor. De necesitatile vitale ale acestor doua clase are grija statul. In acest caz proprietatea pentru ei devine inutila. Ei traiesc si se hranesc in comun, de aceea nu pot sa traiasca nici mai bine nici mai rau, nici altfel decat traiesc pentru ca sa-i intereseze bogatia. Pentru mentinerea ordinii si a unitatii satului, cea mai mare importanta o are infaptuirea dreptatii. Pentru a proceda cu dreptate, oamenii trebuie sa stie ce este dreptatea. Dreptatea, spune Platon, consta in aceea ca fiecare isi face datoria spre binele comunitatii.

Diviziunea municii trebuie sa corespunda cu inclinatiile oamenilor. Fiecare este bun la locul potrivit si nimeni nu este de prisos. Foarte important e ca inainte de a deveni maturi copiii sa stie despre faptul, ca deseori in viata invinge raul si domina nedreptatea. Grandioasa constructie platonica a avut o inraurire incalculabila, supra viitorimii. Fara Platon n-ar fi existat Aristotel; daca n-ar fi existat Platon, n-ar fi existat nici Plotin si neoplatonismul, iar fara neoplatenism si aristotenism dogmele crestine nu s-ar fi putut intocmi si n-am fi avut filosofia scolastica, care a pregatit filosofia moderna.

De asemenea, platonismul a fost cea dintai doctrina din antichitate care a adus un suflu nou filosofic.


1 user online
Useri autentificati: