Warning: include(): Failed opening '/home/harrypotter/coduri/sesiune.php' for inclusion (include_path='.:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php') in /home/r42147educ/public_html/biblioteca/biologie/sarpe_clopotei.php on line 2
Sarpele cu clopotei, un vanator singuratic
Warning: include(): Failed opening '/home/harrypotter/coduri/header.php' for inclusion (include_path='.:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php') in /home/r42147educ/public_html/biblioteca/biologie/sarpe_clopotei.php on line 10

Sarpele cu clopotei, un vanator singuratic
pagina realizata dupa un material trimis de Ana_ay2



Desi este o reptile de temut, mai ales datorita dozei mortale de venin pe care o poate administra victimei dintr-o singura muscatura, in realitate sarpele cu clopotei evita intalnirea cu omul (pe care nu-l ataca decat rareori), preferand sa vaneza solitar, in timpul noptii, doar acele specii cu care se hraneste.

A existat o vreme, mai ales in timpul cuceririi Vestului, cand vanatoarea sarpelui cu clopotei, in Lumea Noua, era o adevarata moda. De altfel, in unele orase din sud-vestul Americii de Nord, vanatoarea lui era organizata ca un soi de atractie turistica anuala, in special in perioada in care acesti serpi migreaza in masa din locurile in care au iernat. Totusi exterminarea lor masiva nu se prea justifica. Numarul victimeleor acestor serpi, veninosi desigur, nu legitimeaza aceasta indarjire singura motivatie tine mai degraba de niste porniri ancestrale ale omului: spaima si repulsia din totdeauna fata de reptile, de serpi in special.


Dansul sarpelui
Exista triburi de indieni care se feresc sa-l omoare, si altele care il adora ca pe o divinitate. In perioada descoperirii americii, cand inca se mai practicau sacrificiile umane, victimele alese, mai ales copii, erau sacrificate Zeului Sarpe. Indienii Hopi (Arizona), in cadrul asa-numitului “Dans al serpilor”, danseaza tinand in mana serpi cu clopotei, pe care-i dirijeaza cu ajutorul… gurii! Acest dans, inspaimantator la prima vedere, constituie punctul culminant al unui ritual care dureaza noua zile si al carui scop este obtinerea de recolte bogate si ploaie din belsug.

Timp de patru zile, indienii Hopi captureaza toti serpii cu clopotei din imprejurimi. Alte patru zile sunt consacrate pregatirilor: confectionarea unro bete rituale, alegerea unor vesminte bogat impodobite si aprinderea unor focuri propitiatorii (de castigare a bunavointei divinitatii), la unele dintre aceste ceremonii nefiind admisi decat cei initiati.

In seara celei de-a opta zile, cu ocazia “Dansului graului”, publicul (inclusiv eventualii turisti) este chemat sa asiste la festivitate.

In ziua a noua incep dansurile sacre: tinand serpi in maini si imitand mersul sinuos al acestora, dansatorii isi trec unul altuia reptilele. Dupa ce dansul ia sfarsit, toti interpretii se indeparteaza in fuga, fiecare cu sarpele sau, caruia ii va reda libertatea, undeva departe de sat, pe directia unuia dintre punctele cardinale. In acest moment se considera ca serpii sunt consacrati, adica au dobandit calitatea de mesageri pe langa zeul furtunii, caruia ii vor transmite doleantele oamenilor.

Multa vreme nu s-a stiut cum reusesc indienii Hopi ca in timpul acestor ceremonii nici unul dintre ei sa nu fie muscat. In 1941, un biolog, participant el insusi la o astfel de ceremonie, a dezlegat misterul: tuturor serpilor “rituali’ le fusesera scosi dintii veninosi!


Dinti ca niste cutite…
Dintii veninosi ai sarpelui cu clopotei (cunoscut si sub numele de crotal) au o particularitate care merita subliniata. Ca si in cazul altor ofidieni (vipera si mamba), de-a lungul santurilor dintilor, adevarate “seringi”, prin intermediul carora este inoculate victimei intr-o doza letala (mortala). De fapt, cei doi dinti lungi purtatori de venin, in pozitia de repaus, sunt impinsi inapoi. Cand animalul ataca, dintii sunt proiectati inainte, asemenea unor cutite cu plasele sau a unor bricege. Muschii masticatori intra atunci in functiune, impingand veninul de-a lungul canalului dintilor, de unde acesta este injectat victimei. Sunt niste dinti subtiri, care se schimba la fiecare trei saptamani, altii noi fiind deja alcatuiti in spatele celor vechi. Functia lor este exclusiv aceea de a injecta veninul, fiind improprii pentru masticatie. Asemenea tuturor serpilor, si cei cu clopotei sunt nevoiti sa-si inghita prada cu totul, cu piele si oase inclusiv.

Veninul acestor serpi este foarte bogat in substante care determina coagularea sangelui, avand asadar o actiune hemostatica. Numai Crotalus durissus, unul dintre serpii cei mai periculosi din America de Sud, dispune de un venin care este si neurotoxic, adica nu actioneaza numai asupra sangelui, ci si asupra sistemului nervos, efectul produs fiind similar cu cel al veninului de cobra. Azi exista mai multe seruri folosite ca antidot impotriva muscaturilor acestor serpi. Pentru om, in functie de cantitatea de venin injectata de crotal, daca nu se recurge la ajutorul serurilor intr-un interval de timp cuprins intre 8 si 24 de ore, muscatura poate fi fatala. Rareori victima moare imediat, dar si mai rar la 2-3 saptamani dupa ce a fost muscata.

Serpii cu clopotei, la fel ca majoritatea serpilor, prefera sa evite omul si animalele mari. In timpul zilei, se multumesc sa stea incolaciti, in locuri unde pot trece neobservati. Cand se simt amenintati, isi agita faimosii “clopotei”; sunetul produs de extremitatea cozii lor aduce cu emisia unui jet de aburi sub presiune. Crotalul isi poate face auzit acest semnal oricand, desi el insusi nu il aude, fiind surd. S-a dovedit experimental ca sarpele nu reactioneaza la semnalele acustice, fiind insa capabil sa perceapa vibratiile telurice.

Cu exceptia omului, sarpele cu clopotei nu prea are dusmani naturali. Printre acestia figureaza uneori alti serpi, mai mari, acvile de stanca sau alte rapitoare, singurele care izbutesc sa-l captureze.


…si clopotei pentru a nu fi calcat
Pentru a evita asemenea incidente, oricand posibile, crotalul se serveste de clopoteii sai ca de un… claxon. Cel putin asa sustin cei care l-au studiat indeaproape, aducand si argumentul ca in perioada tertiara turme enorme de animale mari (azi disparute) populau intinsele prerii americane.

Pentru serpii actuali, clopoteii par sa fie un semnal de alarma, prin care se feresc de copitele cailor sau ale cervideelor, astfel avertizate. S-a constatat insa ca si alte specii, pe care nu le pandeste un astfel de pericol, sunt inzestrate cu clopotei (ca in cazul crotalilor de padure sau al celor de stanca), care insa au migrat ceva mai tarziu din zonele de stepa spre cele de munte.

Exista chiar si o specie de crotal… fara clopotei. Pe insula Santa Catalina (Golful California), crotalul nu dispune de acele inele care constituie “clopotelul”, desi isi schimba si el pielea cu totul, inclusiv pe aceea din regiunea cozii.

Ca toate crotalidele, sarpele cu clopotei prezinta, intre ochi si nari, doua aperturi, doua fosete (gropite) acoperite cu o membrana. Este vorba de un organ senzorial deosebit de important, care reactioneaza la impulsurile termice si care semnaleaza de la distanta cea mai mica variatie de tempetatura. Astfel, sarpele poate localiza cu usurinta orice prezenta animala cu sange cald aflata la o jumatate de metru departare de el.

Un fel de al doilea nas, numit “organul lui Jacobson”, localizat in cerul gurii si aflat in legatura cu cele doua fosete, ii permite sarpelui, in timpul noptii, sa-si identifice victima. Limba lui bifurcata, pe care adesea si-o agita, ii furnizeaza informatii de natura olfactiva, semnale ce vor fi transmise aceluiasi organ al lui Jacobson. Pe baza acestor date, sarpele poate lua urma victimei pe care veninul inoculat o va ucide in scurt timp.

Se poate afirma ca serpii cu clopotei se multumesc cu foarte putina hrana, atat cat le este necesar sa supravietuiasca. Intr-un an, ei consuma o cantitate de doar 3-4 ori mai mare decat propria lor greutate. Hrana lor obisnuita consta in rozatoare de camp sau de padure; numai speciile mai mari ataca si iepuri salbatici sau caini de prerie. Cauza acestei sobrietati alimentare este justificata de consumul mic de energie. Aceste animale cu sange rece absorb caldura din mediul ambiant, fara a pierde insa din propria lor caldura. In plus, serpii cu clopotei se misca foarte putin, deplasarile lor fiind complet sistate in perioada de iarna, cand cad intr-un fel de letargie. In partea de nord a Americii, in timpul somnului hibernal, cand devin absolut inofensivi, in aceleasi adaposturi pot fi zariti, traind alaturi, atat serpi cu clopotei, cat si caini de prerie sau iepuri.

Natalitate-record: pana la saizeci de pui!
Toti serpii cu clopotei sunt animale ovovipare. Recordul de natalitate este detinut de o specie mexicana (Crotalus cerastes), care adduce pe lume pana la saizeci de pui.

In perioada imperecherii (variabila, in functie de specia careia ii apartin), intre masculi are loc un fel de lupta. In timpul acestei dispute, rivalii se ridica pana la un metru deasupra solului si efectueaza o serie de miscari ondulatorii, pana cand unul dintre combatanti cedeaza. Nu e o lupta propriu-zisa, ci mai degraba o actiune de intimidare, de lunga durata, dar lipsita de violenta.

Unele specii de crotal, mai ales cele din sud, se imperecheaza in fiecare an, primavara, puii nascandu-se intre lunile august si octombrie. In nord, procrearea se produce o data la doi ani, iar puii se nasc in iunie-iulie.

Sunt cunoscute intre 30 si 60 de specii de crotali, care se deosebesc intre ele prin numarul de placute osoase de pe cap si prin culoarea sau forma lor.

Din genul Sistrurus (celalalt gen al familiei Crotalide fiind Crotalus) fac parte crotalii de mlastina (sau balta), numiti massasauga, dar si gratiosii crotali pigmei. Toate aceste specii traiesc in America septentrionala, la est de Muntii Stancosi, si sunt de mici dimensiuni. Unul dintre cele mai interesante exemplare este crotalul cornut, care prezinta doua cornite deasupra ochilor. Traind in zona desertului sau a savanei desertice, el s-a adaptat la conditiile de mediu. Asa se face sa atunci cand se deplaseaza, executa un fel de volute, de forma literei “S”, motiv pentru care americanii l-au botezat sidewinder. Este un sarpe putin veninos, care se hraneste cu mici vietati taratoare, de felul soparlelor sau iguanelor.

Cel mai mare dintre toti crotalii este crotalul diamantin, care poate atinge doi metri si jumatate lungime. Traieste in sud-estul Statelor Unite si este deosebit de periculos, data fiind marea capacitate a glandelor sale producatoare de venin. Un gram din aceasta otrava poate dobori un rinocer!

Veninul multor serpi poate fi intrebuintat si ca medicament. Vindecarea neasteptata a unui epileptic muscat de un astfel de sarpe a atras atentia medicilor asupra acestei posibilitati curative. Prelucrat, si in anumite conditii, veninul este intrebuintat mai ales pentru tratarea unor afectiuni, fiind folosit in medicina veterinara ca antihemoragic, datorita substantelor anticoagulare pe care le contine.


Warning: include(): Failed opening '/home/harrypotter/coduri/footer.php' for inclusion (include_path='.:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php') in /home/r42147educ/public_html/biblioteca/biologie/sarpe_clopotei.php on line 93