Warning: include(): Failed opening '/home/harrypotter/coduri/sesiune.php' for inclusion (include_path='.:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php') in /home/r42147educ/public_html/biblioteca/biologie/lilieci.php on line 2
Lilieci (Chiroptere)
Warning: include(): Failed opening '/home/harrypotter/coduri/header.php' for inclusion (include_path='.:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php') in /home/r42147educ/public_html/biblioteca/biologie/lilieci.php on line 10

CHIROPTERE(LILIECI)
pagina realizata de Sensini





Chiropterele (cheir = mâna; pteron = aripa) sunt mamifere zburatoare, datorita batailor unei aripi membranoase, patagiu, întinsa între laturile corpului si membre. Corpul este în general îndesat, gâtul scurt, capul gros, mai mult sau mai putin alungit, cu o gura larga. Oasele sunt subtiri si usoare; cele de la craniu sunt sudate, iar suturile sunt sterse, ca la pasari. Cusca toracica este rigida, ca urmare a sudarii unor vertebre cervicale, dorsale si lombare, si a legaturii strânse dintre clavicule si stern. Sternul prezinta o carena de care se insera muschii pectorali foarte dezvoltati, care misca aripile. Membrele subtiri, cu metacarpienele si degetele alungite, policarul scurt, cu unghia transformata în gheara ca un cârlig. Degetul 2 formeaza marginea aripii; al 3-lea, cel mai lung, vârful aripii; iar al 4-lea si al 5-lea sustin patagiul. Între membrele posterioare se întinde o membrana interfemurala (uropatagium), ce cuprinde si coada. În dreptul calcâiului se afla un pinten osos. Picioarele posterioare au 5 degete, cu gheare, cu care animalul se agata de diferite suporturi, pentru repaus sau dormit, în mod obisnuit cu capul în jos.

Creierul liliecilor mici are emisferele cerebrale mici si netede (tip lisencefal) iar la cei mari au câte un sant longitudinal. Cerebelul liliecilor este foarte mare, coordonând zborul, care este mai complicat decât mersul. Cel mai dezvoltat simt al liliecilor este auzul, cu care se orienteaza uimitor de bine. Urechile foarte dezvoltate, prezinta în dreptul unghiului intern o expansiune cutanata de forma variabila, numita tragus (urechiusa), iar în dreptul unghiului inferior extern o proeminenta mai putin variabila numita antitragus.

Marea majoritate a chiropterelor se hranesc cu insecte, pe care le prind din zbor; putine specii sunt frugivore (Desmodus), carnivore-rapitoare care vâneaza lilieci de talie mica sau pasarele (Lyroderma lyra) sau ihtiofage (Noctilio leporinus). Dentitia chiropterelor este completa, de tip insectivor, cu incisivii ascutiti ca acele, caninii si premolarii ascutiti si curbati, iar molarii de tip bunodont sunt prevazuti pe fata superioara cu creste taioase în forma de W. Numarul dintilor variaza între 20 si 38, dupa urmatoarele formule dentare: I 1/2, C 1/1, Pm 1/2, M 1/1 si I 2/3, C 1/1, Pm 3/3, M 3/3.

Desi chiropterele sunt mamifere mici, ele se reproduc o singura data pe an. Femelele nasc unul pâna la doi pui golasi, cu pleoape lipite. Ei se catara pe partea ventrala a mamei pâna la mamele, de care se prind cu gura si se hranesc.

Odata cu venirea frigului, liliecii se aduna în diferite adaposturi, pesteri, crapaturile stâncilor, în podurile si beciurile caselor parasite sau în scobiturile copacilor. Acolo se aduna în numar mare, agatându-se cu ghearele picioarelor posterioare de suport sau unii de altii, apoi cad în somnul de iarna (hibernal) pâna primavara când îsi reiau activitatea. Alte specii din tinuturile reci migreaza în regiuni mai calde.

Ordinul chiropterelor cuprinde circa 970 de specii grupate în doua subordine.

Subordinul Megachiroptera cuprinde lilieci de talie mare, la care membrele anterioare au câte doua degete independente, formate din câte 3 falange si gheare. El cuprinde o singura familie (Pteropidae) cu o arie de raspândire ce cuprinde regiunile tropicale ale Africii, Indo-Malayeziei si Australiei. Megachiropterele sunt în general frugivore, alte specii se hranesc cu flori, cu polen sau cu nectar. Speciile nectarivore au limba lunga, protractila.

Subordinul Microchiroptera cuprinde lilieci de talie mica si mijlocie, a caror membre anterioare au numai primul deget liber, alcatuit din 1 - 2 falange si gheara. Ele sunt, în general, insectivore, vânând insectele în timpul zborului de seara. Microchiropterele au o mare arie de raspândire, majoritatea ocupând regiunea intertropicala; un numar mai mic de specii ajung în zonele temperate. Fata de primul meridian al globului terestru, megachiropterele ocupa emisfera estica iar microchiroperele pe cea vestica. Microchiropterele cuprind 800 de specii, grupate în 15 familii.

În Europa traiesc numai trei familii, iar la noi numai doua familii: Rhinolophidae si Vespertilionidae, cu 9 genuri si 27 specii.

BARBASTELLA BARBASTELLUS(LILIACUL CU URECHI LATE) - antebratul 25-41 mm; capul + corpul (45) 50-55 mm; anvergura 250-275 mm; coada 49-50 mm; craniul 12-14 mm; greutatea 6-9 g; formula dentara: I 2-2/6, C 1-1/1-1, Pm 2-2/2-2, M 3-3/3-3 = 34. Urechile, cu marginea externa dantelata, se insera anterior între ochi si gura; în partea interna, la baza, sunt lipite. Tragusul este triunghiular. Parul si patagiul sunt negricioase pe partea dorsala, cafenii întunecat, iar pe cea ventrala sunt sur cafenii. Firul de par este negru la baza . Uropatagiul este, uneori, pe partea ventrala, aproape de baza cozii, cu peri albi.

Este raspândit în regiunile muntoase din centrul Europei, precum si în cele de stepa si silvostepa din partea sud-estica. La noi se gaseste destul de rar în zona padurilor subcarpatice, fiind semnalat în unele pesteri din Oltenia, Transilvania. Zboara destul de iute pe deasupra gradinilor. Primavara si vara apare timpuriu, chiar pe timp de furtuna si ploaie. Traieste mai mult izolat. Iarna sta suspendat printre crapaturile stâncilor din pesteri, prin tunele sau pivnite, în grupuri mici sau izolati; vara se ascunde prin scorburile copacilor si crapaturile zidurilor.

MYOTIS MYSTACINUS(LILIACUL CU BARBA SAU CU MUSTATA) - antebratul 32-38 mm; capul + trunchiul 35-45 mm; anvergura 215-225 mm; coada 34-40 mm; urechea 13-15 mm; craniul 12-14 mm; greutatea 4-6 g; 38 dinti. Liliac mic. Urechile ajung sau depasesc vârful botului cu 1-2 mm. Marginea externa este scobita la mijlocul lungimii sale. Tragusul drept este îngust si ascutit. Patagiul se prinde la baza degetelor. Ultima vertebra codala este libera. Fata prezinta peri lungi, ce ascund forma conica a botului; buza superioara prezinta mustati din peri lungi si batosi. Urechile si patagiul sunt subtiri, sure-cafenii închis pâna la negru. Parul este lung, sur-cafeniu, întunecat pe spate si câteodata negricios sau rosu-cafeniu, pe abdomen sur palid pâna la negru-sur. Firul de par catre baza este negru, spre vârf mai deschis. Specia are varietati de talie si culoare.

Este raspândit ca si celelalte specii de Myotis. La noi îl întâlnim rar, fiind semnalat în Banat, Transilvania si Dobrogea.

Traieste de preferinta în apropierea apelor, zburând aproape de suprafata lor, ca si prin pajisti si alei. Dupa hrana iese imediat dupa apusul soarelui, zburând pâna în zori. Somnul de iarna este scurt si întrerupt. Formeaza colonii mici de 10-15 indivizi, rar cu alte specii, prin podurile caselor, morilor, sub stresini, prin pesteri, scorburi. Femela naste 1-2 pui.

NYCTALUS NOCTULA(LILIAC DE SEARA) - anvergura 300-380 mm; antebratul 45-37 mm; capul + trunchiul 60-80 mm; coada 50-54 mm; urechea 14-17 mm; craniul 17-20 mm; greutatea 15-30 g. Tragusul, din jumatatea terminala, este latit si puternic rotunjit, cu vârful îndreptat înauntru; la baza cu un antitragus mic. Botul este scurt si gros. Picioarele sunt groase, cu degete scurte. Patagiul se prinde de calcâi. Ultima vertebra codala este rudimentara si libera. Epiblema este dezvoltata, lata, de forma unui arc de cerc. Spatele si abdomenul sunt cafenii-roscate; abdomenul mai deschis. Firul de par este mai deschis la baza. Patagiul, pe partea ventrala, este acoperit cu peri pe o linie ce merge de la cot la genunchi. Pe partea ventrala, este acoperit cu peri pe o linie ce merge de la cot la genunchi. Pe partea ventrala, în lungul antebratului, prezinta o dunga lata de peri fini, cam 1/3 din latimea patagiului.

Raspândit în toata Europa, în afara de regiunile nordice si sudice. La noi, comun, mai ales în padurile de foioase, prin parcuri si gradini. Se adaposteste în scorburi si cuiburi vechi de ciocanitori, mai rar prin podurile caselor si clopotnite. Iese la vânat înainte de asfintitul soarelui, zburând sus, ca rândunelele; pe masura ce se înopteaza, coboara pâna sub coroana arborilor, iar catre miezul noptii se retrage la adapost. Înainte de rasaritul soarelui îsi face al doilea zbor.

VERPETILIO MURINUS(LILIAC DE ZIDURI SAU DE FEREASTRA) - antebratul 40-48 mm; capul + trunchiul 48-65 mm; coada 40-45 mm; anvergura 260-270 mm; urechea 14-16 mm; craniul 14-17 mm; greutatea 12-14 g; formula dentara: I 2-2/6, C 1-1/1-1, Pm 1-1/2-2, M 3-3/3-3 = 32. Primul incisiv, superior, bicuspid, cu vârful extern doar cu putin mai scurt decât cel intern si de doua ori mai înalt decât al doilea incisiv. Tragusul cu latimea maxima putin deasupra mijlocului lungimii sale, cu vârful rotunjit si îndreptat înauntrul la baza un antitragus mic. Ultima vertebra codala si o portiune din penultima sunt libere. Urechea, patagiul si uropatagiul sunt cafenii-întunecat-negricioase. Partea ventrala a patagiului si în jurul corpului prezinta peri albi unicolori, si spatele este cafeniu închis si patat cu putin alb; abdomenul este cafeniu întunecat. Firul de par la gât si în regiunea anala - alb uniform; în rest - bicolor, cu baza întunecata, iar catre vârf alb-galbui.

Raspândit în partea vestica si centrala a Europei. La noi comun, mai ales în regiunea subcarpatica, preferând padurile de foioase. Cunoscut din Transilvania, Oltenia, Câmpia Româna si Moldova. Se adaposteste prin scorburi, podurile caselor, clopotnite, crapaturile zidurilor, între ferestre. Iese la vânat o data cu asfintitul soarelui. Masculii si femelele formeaza grupuri separate, asfel ca în coloniile întâlnite se gasesc mai mult femele. Femela naste 2 pui.

NYCTALUS LEISLERI(LILIAC MIC) - anvergura 250-300 mm; antebratul 38-47 mm; capul + trunchiul 55-60 mm; coada 30-45 (52) mm; urechea 17-19 mm; craniul 14-16 mm; formula dentara ca la Nyctalus noctula. Tragusul, latit în jumatatea terminala, cu vârful rotunjit si îndreptat înauntru; la baza prezinta un antitragus mic. Urechea este triunghiulara, dar rotunjita. Patagiul este fixat de baza metatarsului. Epiblema este bine dezvoltata. Urechile, patagiul si uropatagiul sunt cafenii-negricioase. Spatele este cafeniu-roscat, iar abdomenul galbui cafeniu. Firul de par este la baza întunecat, iar la vârf mai deschis.

Raspândit ca si Nyctalus noctula. La noi mai putin comun, cunoscut din Transilvania, Oltenia si Muntenia, în total din 4 localitati. Formeaza colonii mici, de 10-40 indivizi. În munti trece de limita superioara a padurilor. Femela naste 1-2 pui.

PIPISTRELLUS PIPISTRELLUS(LILIAC PITIC) - anvergura 180-210 mm; coada 23-37 mm; urechea 9-12 mm; craniul 11-12 mm; greutatea masculului 3-6 g si a femelei de 4-7 g; formula dentara I 2-2/3-3, C 1-1/1-1, Pm 2-2/2-2, M 3-3/3-3 = 34. Incisivii superiori sunt inegali: primul lung si bifid, al doilea aproape egal cu vârful extern al primului. Urechile sunt triunghiulare, rotunjite la vârf si usor scobite în partea superioara externa. Tragusul are vârful rotunjit, cu marginea externa convexa, cea interna usor concava, aproape dreapta, la baza cu un dinte mic (antitragus). Patagiul se prinde de baza degetelor. Epiblema este relativ bine dezvoltata si rotunjita. Vârful cozii are o vertebra libera. Urechile, patagiul si uropatagiul sunt groase, negre-cafenii închis. Blana, pe spate este cafeniu-ruginiu-galbuie pâna la cafeniu închis, iar abdomenul mai mult cafeniu-galbui. Firul de par la baza si în jumatatea inferioara este negru, catre vârf în culorile spatelui si abdomenului. Culoarea variaza cu mediul si individul. La tineri, culorile sunt mai întunecate decât la adulti, aproape negre.

Raspândit din vestul Europei pâna aproape de Volga. La noi destul de comun, mai mult pe lânga locuinte, în grupuri mai mari sau mai mici, prin pivnite sau poduri, pe sub stresini, prin cladiri parasite, rar prin scorburi si pesteri. Dupa hrana iese imediat dupa asfintitul soarelui; activ în primul zbor pâna aproape de miezul noptii; al doilea zbor se realizeaza înainte de rasaritul soarelui. Primavara apare foarte devreme.

PLECOTUS AURITUS(LILIAC URECHEAT)
Antebratul 37-42 mm; capul + corpul 40-50 mm; coada de aceiasi lungime; anvergura 230-260 mm; urechea 35-37 (40); craniul 14-16 mm. Urechile sunt lungi si cu putin mai mici decât lungimea antebratului, apropiate la baza si unite pe frunte printr-o cuta de piele; marginea externa se afla aproape de coltul gurii. Tragusul, în forma de sabie, nu ajunge la jumatatea lungimii urechii. Spatele este cafeniu deschis; abdomenul este cenusiu deschis sau albicios; aceste nuante pot varia mult. Tinerii si femelele au parul mai întunecat decât masculii si cu o nuanta rosiatica, mai mult sau mai putin pronuntata pe spate.

Raspândit în toata europa. La noi destul de comun si mai mult singuratic decât în colonii; traieste prin scorburi, podurile caselor, cavouri, pesteri, etc. Iese la vânat când se întuneca complet si vâneaza toata noaptea. Zboara mai ales prin poieni, margini de paduri, livezi, alei, prin apropierea locuintelor.

ALTI LILIECI

1. LILIACUL VAMPIR (DESMODUS ROTUNDUS)
Singurul mamifer care se hraneste cu sângele altor mamifere. Raspândit din Mexic pâna în Bolivia si Paraguay (17 cm).

2. CÂINELE ZBURATOR (PTEROPUS CELAEUS)
Se hraneste cu fructe. Traieste în Asia (50cm).


Warning: include(): Failed opening '/home/harrypotter/coduri/footer.php' for inclusion (include_path='.:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php') in /home/r42147educ/public_html/biblioteca/biologie/lilieci.php on line 109